“Amu asteptati”
-
- www.paparazza.ro
-
- www.paparazza.ro
-
- www.paparazza.ro
Printre atatea drumuri aglomerate, dimineti insorite si adrese, mi am asezat tarziu dupa miezul noptii gand langa gand. O calatorie despre care scriam anterior. O aventura in multi kilometri, cu oameni despre care credeam ca sunt interesanti. N au fost decat niste piese intr un joc atat de complicat si obscur. Traiesc si acum in imagini. Fotografiile n am sa le postez pentru ca ar face deliciul unui tablou de eveniment neplacut. Prefer sa ma limitez doar la a spune ca in viata mea n am sa fiu dornica sa calatoresc in Republica Moldova. Vreodata. Sunt foarte responsabila cand spun asta.
Mi am dat singura testul de nationalism. Romania de est (Zona Moldovei) mi s a parut atat de saraca. Trista si extrem de bolnava. Oamenii captivi in intoleranta lor. Pamanturile a caror urlet de suferinta este usor de auzit. Sosele europene? Cratere in asfalt, semnalizare manuala pe alocuri in zonele unde se lucreaza si cate si mai cate asemenea “asa nu” made in Romania. Benzinariile expres? Nicio sansa sa fie si functionale noaptea. Dezgust total si in privinta soferilor ce nu au niciun pic de conduita in trafic. Ma gandesc ca au complexul faptului ca observa prin satele lor in tranzit o masina de Bucuresti. Astfel nu mi explic de ce se uita lung…Romania cea plina de bogatie? Unde? Cand? De ce nu existam pe harta mondiala? Tocmai pentru ca s a dorit sufocarea si anihilarea treptata a tot ceea ce a insemnat in istorie tara asta.
Despre granita cu Republica Moldova? Graniceri imbibati in cafea si tutun. Toalete infecte demne de toata jena. Imagini dezolante despre un spatiu cu pretentii europene. Republica Moldova alta catastrofa. Accentul lor m a determinat sa ma impun verbal cu pronuntie corecta pe tonalitati inalte. “Amu asteptati”, rostit de un tanar moldovean controlor de pasapoarte – s a transformat in cateva secunde aproape instant in replica “POATE ACUM, VA ROG ASTEPTATI”…am tratat subiectul cu atat de mare raspundere incat mi am permis sa i oblig sa mi scrie a doua oara decizia prin care mi au interzis sa intru pe teritoriul tarii lor cu masina. De ce? Pentru ca nu au stiut sa citeasca de pe pasaport datele corecte in legatura cu prenumele pe care il port cu mandrie. Si s au enervat logic. Dar si ei pe mine. M au trimis la litera legii, i am pus pe jar cand le am cerut hotararea de guvern ce mi o tot invocau. Am asteptat si am tot asteptat pana in momentul in care am constatat ca Romania pentru ei nu inseamna decat o imensa bataie de joc si sa vii din tara pe care ei o “stimeaza” atat de mult, nu inseamna decat un ghimpe’n ghetele lor pline de praf.
Dupa mai bine de 15 ore condus non stop, am ajuns acasa. In tara mea…O tara pe care o consider doar sintetic tara din care provin, dar cu care nu ma identific sub nicio forma.
Poate ca sunt subiectiva, ceea ce e absolut normal, avand in vedere faptul ca am plecat curioasa sa aflu ce e frumos in Chisinau, m am documentat despre ce as putea sa vad la ei. Si n am apucat sa vad nimic. Ba mai mult, nici prin gand nu mi doresc pe viitor sa le calc pamanturile.
Ma abtin sa relatez alte si alte povestioare autentice cu iz moldovenesc. Nu generalizez. Dar, prin ochii calatorului ce am fost, am vazut atatea lucruri nedrepte ce te injosesc doar pentru faptul ca veneam din RO/B, in speta. Iar vamesii din Romania mi au dat solutia. Sa citesc o cu totul alta lege decat cea mentionata de colegii de peste Prut. Si mi au mai spus sa sun la Guvern…Care dintre ele, logic, nu?
In drum spre Bucuresti, la radio ascultam despre vamesii arestati la Botosani, un pic mai sus de locul unde ma aflam. Asta da, actiune jurnalistica. Pot spune ca ziua buna de dimineata se cunoaste, nu?
