06.11.2016 – Azi… Mai frumoasa!

Posted by Paparazza on 06/11/2016 in 6 Vine Presa |

Un drum. O autostrada. Stiri de impact despre accidente. Despre vieti curmate… si destine (povesti de (ne)trait si de eterne regrete)… si urmasi carora trebuie musai sa le schimbi perceptia atunci cand cei dragi le pleaca spre cele vesnice… copil fiind e atat de greu sa ti imaginezi viitorul fara sprijin… parinte fiind e cumplit sa ti vezi odorul plecand inainte de vreme… DESTINE CRUNTE, REPET! 

Mi am propus sa acord timp si rabdare acestor scriituri online – fiind un mod de exprimare – posibil sa citeasca decat o persoana – sau „hai doua”… si sa pastrez stilul „…” (oare se copiaza?) Sunt convinsa de asta… m as bucura! 

Da, se copiaza… se copiaza si stilul de a ti invata lectiile… pe vremea mea, da… pe vremea mea nu subliniam randurile in carti… le citeam pe repede inainte – si le inapoiam daca si numai daca le imprumutam – ceea ce nu s a intamplat decat o singura data… asa ca, prietene – ai o carte la mine pe raft… o carte pe care nu am citit o, dar am sters o de praf si vreme trecuta… si aminteste ti ca s au scurs ani frumosi petrecuti in bancile facultatii… 

Tot acolo, impreuna cu „vedete” ale vremii ne am hlizit si uitat in sus pe panourile mizere… tot pe acolo ne am miscat „cu talent” si am obtinut note de trecere… (la metafizica – vai, un chin)… si totusi, ne am distrat – dar nu precum sunt mai tinerii nostri vecini de localitati… radeam de accentul vostru… cat radeam… apoi ne-am dat cu „busul” – la noi in Bucuresti se spune troleu… si autobuz… este de la RATB – O regie autonoma transport Bucuresti… Da, este de Capitala… De curse cu expresul pana la Romana – n ati auzit… Sau de bilete de tren din Sinaia in Bucuresti la restanta… da, la metafizica! Colegule… ti amintesti? Sau tu, colego… In fine… sa trecem peste! 

Revin la HBO – Un serial ce mi capteaza atentia – mai mult decat statul la barfa… urasc barfa si am invatat sa ma port discret – si sa nu mi observ „prietenii si binevoitorii” pe strazi, prin moluri… prin parcari sau prin sali de sport… nici la TV nu prea ma uit… mai ales! Nici ei nu ma observa. De ce as saluta eu un fost coleg? Barbatilor… v ati dilit? Mamele voastre cu ce fel de carti v au indemnat drept capatai de viitor respect pentru femeile pe care le intalniti de a lungul vietii?

Pe mine ma alergau si impingeau baieteii la gradinita… sa inteleg, matura fiind ca era un fel de a mi „transmite” iubirea si aprecierea? Simpatia si admiratia?

Prea multa violenta in limbaj si atitudine observ… ingramadeala si oboseala pe chipurile unei mici fiinte abia sosita de la scoala… E trist sa ai ochii punga de nesomn si stres… E frumos sa visezi la ziua de maine…  E bine sa visezi in timp real, da!

Petreceti prea mult timp in fata unui ecran de laptop… cu telefoane in maini si tot felul de console si bilete la pariuri… mi e greata de astfel de comportamente… si de femeile ce „fura” barbatii altor femei… de taraturile ce si ascut unghiile in saloane… de etc, etc… etc.

Am invatat sa ii urez „la multi ani” unui oarecare… sa ma rog pentru liniste si intelegere tacita… am invatat sa invat altfel… si sa mi iau ramas bun de la mine, cea de alte dati… de mine, cea de care nimeni nu si aduce aminte… da, sunt o femeie… si mi am asumat scriitura… si „pe romaneste” mi am ales libertatea… nu cea de care credeti voi.

Un personaj HR ma intreba la un moment dat: „Cate ore dormi?” –  Nu stiam ca astfel de intrebari pot determina un HR sa te accepte in echipa companiei… ce dubios – really? De ce as regreta ca interviurile mele cu acesti HR-i au fost pierdere de timp si energie… mi am demonstrat singura ca vreau sa imi acord mie un drept la viata si libera exprimare… la o decenta si la timp… la timp sa observ ce e frumos… nu sunt genul sa calc pe cadavre – expresie uzitata prin cercurile ziaristilor… ce crunt e sa fii atat de demn sa pleci intr o seara tarzie din locul in care te ai simtit si ai fost cea mai buna la acel moment… (si stim – cativa SI CEI MAI IMPORTANTI CE CONTEAZA – ca asa a fost)… n am nevoie de alte comentarii. Ce urat sa „nu te recunosti”… printr o redactie plina de scriitori de tot soiul… mai calificati sau nu… Urat! 

N am participat la scandaluri, desi m am „luptat” intr unul… si rememorez emisiunile live – live da… si promo-urile pe care le am zarit absolut intamplator fiind in bratele unui drag prieten… un regret? Nimic… Un sprijin… un suflet in liniste si taina… si urme pe care le lasi sau destine absolut diferite… si oameni ce ti au fost alaturi… atunci… fix cand trebuia!

Mi ai spus ca „nu am intalnit pe nimeni asa ca tine!” – Si am inteles ce a insemnat asta… Stiam ca sunt frumoasa… aveam nevoie sa aud altceva… (la interviuri mi se spune adesea ca sunt frumoasa)… merci, spune mi ceva ce nu stiu… Sunt modesta, chiar sunt! Si acel „Alex” ce semneaza – „nu te preocupa, esti frumoasa…” – priveste cerul sau arunca ti ochii cat mai sus – roaga te!

Or sa fie aprinse luminitele (beculetele) de Craciun… deja s au instalat in anumite zone mai selecte… ceasurile nu s au reglat, in schimb! 

Am revenit la o alta etapa dintr o fila de poveste… Un accident auto… o tragedie si o voce pe care chiar acum o ascult: Laura Stoica – Mai frumoasa… Cumplit destin.

Si semnatura de VIP.

Etichete: , ,

Copyright © 2016-2017 Paparazza All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.